Închidere
service compresoare planner

"Consider că fiecare coleg reprezintă un key asset pentru succesul întregii companii"

Ioana este specialistul nostru pe partea de Resurse Umane. Ne place calmul ei permanent, modul de a fi prin faptul că are o atitudine proactivă dincolo de proiectele personale, optimismul și energia pozitivă pe care le-a adus în echipă.

Câteva cuvinte despre tine?

Mă numesc Ioana Duțulescu, sunt Expert contabil și Specialist HR. Am o experiență profesională de aproape 15 ani în servicii oferite unor afaceri din domeniul industrial.

Dupa cele două concedii de maternitate, mi-am propus să fac ceea ce mă definește: să fiu aproape de oameni și să creez o emoție pozitivă în orice context profesional. Mai mult, ador limbile străine și îmi place să mă plimb împreună cu copiii mei.

Care este rolul unui Specialist HR la dezvoltarea unei afaceri?

Consider că un HR Specialist trebuie să lucreze pentru fiecare membru al echipei în parte, într-un mod care să conducă la o strategie care se poate defini și dezvolta.

Consider că fiecare coleg reprezintă un key asset pentru succesul business-ului și încerc să asigur suportul necesar: fie că vorbim despre legislație, strategie, comunicare sau alte proiecte pentru echipă.

Îmi place să fiu parte din procesul de dezvoltare al unei persoane și cred că atunci când ajuți angajații să evolueze, creezi valoare adăugată pentru o companie.

Ce înseamnă pentru tine Diversitatea și Incluziunea?

Prin Diversitate descopăr, primesc și ofer înapoi. Am învățat în Atlas Copco că Diversitatea și Incluziunea sunt piloni fundamentali, dar dincolo de asta, reprezintă o alegere și un mod de a trăi și a te comporta.

Pentru mine acești piloni ai companiei sunt un privilegiu și totodată o resursă pe care o folosesc în munca mea. Am ocazia de a cunoaște persoane noi, cu trăsături unice. Împrumut din energia pozitivă a candidaților, colegilor sau managerilor și încerc să o readuc în echipă.

Cum s-ar putea îmbunătăți percepția legată de vârstă, gen sau nivel de studii într-un business competitiv?

Poate că există preconcepții care se perpetuează, dar cred ca este în puterea fiecărui individ să le respingă, corecteze sau stopeze. Mai mult, stă în puterea noastră colectivă această schimbare.

Fiecare persoana își dorește ca munca să-i fie apreciată. Consider că un business este sustenabil dacă investește în comunicare și în dezvoltarea membrilor echipei.

Nu cred ca există un profil anume al angajatului performant, ci oameni în care se investește și care la rândul lor transmit energia și cunoștințele acumulate pentru a creea un business puternic.

Diversity and Inclusion

Prin diversitate descopăr, primesc și ofer înapoi. Am învățat în Atlas Copco că Diversitatea și Incluziunea sunt piloni fundamentali, dar dincolo de asta, reprezintă o alegere și un mod de a trăi și a te comporta.

Ioana Duțulescu , SEE HR Specialist

Grupul Oamenii Compresoare de aer