Atlas Copco Rental susţine construirea rafinăriei Nghi Son cu compresoare de aer 100% lipsite de ulei în fazele de purjare şi uscare

March 25, 2019

Sungdo Engineering & Construction se bazează pe Atlas Copco Rental pentru furnizarea de compresoare de aer fără ulei pentru purjarea şi uscarea rezervorului catalitic de la complexul petrochimic şi rafinăria Nghi Son. Acest proiect este primul proiect major pentru Atlas Copco Rental în Vietnam, o zonă cu potenţial abundent de creştere.

Proiectul complexului petrochimic şi al rafinăriei Nghi Son Refinery & Petrochemical Complex se află la 260 km de capitala Hanoi, în provincia Thanh Hoa, una dintre cele mai mari provincii din Vietnam.

Rafinăria are o capacitate de procesare de 200.000 de barili de ţiţei pe zi (echivalent a 10 milioane de tone pe an). Va produce GPL, RON 92, RON 95, combustibil diesel pentru ambarcaţiuni şi produse petrochimice.

Construcţia a început în anul 2013 şi a fost realizată de consorţiul JGCS, format din companii internaţionale din Japonia şi Coreea de Sud. Etapa de operare comercială a început în prima parte a anului 2017.

Clientul nostru, Sungdo Engineering & Construction, a fost contractantul principal pentru SK Engineering în timpul construirii zonei A600. Aerul fără ulei a fost solicitat în etapa finală a construirii rezervorului catalitic pentru purjarea şi uscarea acestuia înainte de predarea către SK Engineering, Rezervorul catalitic are o lungime de 16,9 metri, fără cupola superioară şi inferioară, cu un diametru de 7,2 metri. 

Pe lângă alte provocări, s-au întâmpinat mai multe dificultăţi în timpul acestui proiect:

  • Logistica: echipamentele trebuiau transportate de la depozitul nostru din Tailanda pe mare şi pe uscat. Dar furtunile violente au cauzat inundaţii, care au împiedicat transportul pe uscat, trebuind astfel reîncărcate pe nave şi transportate în portul Hai Phong din nordul Vietnamului. 
  • Importul temporar al echipamentelor folosite: legislaţia din Vietnam nu permite importul echipamentelor folosite pentru utilizare temporară. Din acest motiv, a fost nevoie de obţinerea unor autorizaţii speciale. 
  • Temperaturi scăzute: Cu o temperatură ambiantă de 20 °C, punctul de rouă de -40 °C a fost greu de obţinut de uscătoarele noastre, dar până la urmă am reuşit să obţinem punctul de rouă necesar. 
  • Puncte de racordare la înălţime: înălţimea punctelor de racordare la rezervoare a însemnat construirea unor suporturi speciale pentru implementarea securităţii la faţa locului.

Deşi am întâmpinat multe dificultăţi pe parcurs, totul a decurs bine şi acesta este primul nostru proiect major în Vietnam. Cu siguranţă unul dintre multele de acest gen în viitor!

Max Ng , Manager regional de vânzări şi marketing

Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactați:

Atlas Copco Atlas Copco este un furnizor mondial de soluţii de productivitate sustenabilă. Grupul oferă clienţilor compresoare inovatoare, soluţii de vidare, precum şi sisteme de tratare a aerului, echipamente de construcţii şi minerit, scule electrice şi sisteme de asamblare. Atlas Copco dezvoltă produse şi servicii concentrate pe productivitate, eficienţă energetică, siguranţă şi ergonomie. Compania a fost fondată în anul 1873, are sediul central la Stockholm, Suedia, şi îşi desfăşoară activitatea în peste 180 de ţări. În anul 2016, Atlas Copco a avut venituri de 101 de miliarde de coroane suedeze (11 miliarde de euro) şi a depăşit numărul de 45.000 de angajaţi. Aflaţi mai multe la adresa www.atlascopcogroup.com. Specialty Rental este o divizie în cadrul departamentului Construction Technique al companiei Atlas Copco. Aceasta oferă clienţilor din domenii industriale din întreaga lume soluţii temporare de închiriere a unor echipamente pneumatice şi electrice. Serviciile de închiriere de specialitate sunt oferite sub numeroase mărci. Sediul diviziei se află la Houston, S.U.A. Aflaţi mai multe la adresa www.atlascopcorental.com