Atlas Copco Rental susţine Cobra Group la construirea unei reţele de gaz din Chile

08 iunie 2017

Anvers, Belgia, 8 iunie 2017: Cobra Group apelează la Atlas Copco Rental pentru furnizarea de compresoare de aer diesel cu injecţie de ulei pentru curăţarea conductelor în timpul construirii reţelei de gaze; şi a crescut productivitatea clientului cu 80% datorită echipamentelor prevăzute cu roţi.

Metrogas este un distribuitor de gaze din Chile care deserveşte mai mult de 527.000 de clienţi din piaţa rezidenţială, comercială şi industrială în regiunea metropolitană Santiago şi regiunea O'Higgins (VI). Compania deţine şi operează peste 5.200 km de conducte de gaze naturale.

Când Metrogas a început construirea reţelei de gaze, a contactat Cobra Group, o companie de top din domeniul infrastructurilor industriale, specializată în servicii legate de distribuţia şi comercializarea gazelor. Cobra a încheiat un contract naţional pe o durată de 4 ani, care include proiecte în regiunile principale, precum şi o extindere ulterioară în vastele regiuni nordice.

După mai multe defecţiuni şi presiunea instabilă furnizată de echipamentele pe care le-au închiriat, Cobra nu a fost capabilă să îşi onoreze termenele contractate. Atunci s-au hotărât să apeleze de urgenţă la ajutorul nostru.

În baza nevoilor companiei, s-a decis alegerea unui model mobil cu motor diesel: XAS 87-88. Totuşi, echipamentul nostru nu a corespuns în totalitate anumitor cerinţe precum:

  • Montarea de lumini şi plăcuţe de înmatriculare pentru transport
  • Documentaţii tehnice – adaptate pentru a satisface reglementările de tranzit în vigoare
  • Montarea unui suport pentru bila cuplajului
  • Instalarea porturilor pentru camioanele de remorcare cu lanţuri & coliere de siguranţă

Nu doar că am îndeplinit în proporţie de 100% cerinţele de mai sus, dar compresorul nostru XAS a permis o creştere de 80% a productivităţii Cobra:

Pentru că sunt prevăzute cu roţi, compresoarele noastre XAS pot fi deplasate cu uşurinţă dintr-un loc în altul, pe când echipamentele utilizate anterior aveau nevoie de o macara montată pe un camion, deoarece nu dispuneau de cuplaje corespunzătoare pentru remorcare, ceea ce a cauzat întârzieri în lucrări şi a presupus costuri adiţionale de transport.

Compresoarele sunt conectate la conducte prin furtunuri, livrate tot de Atlas Copco Rental Chile. Înainte de montarea subterană a conductelor, sunt curăţate sub presiune cu un burete de diametrul conductei. În a doua etapă, cu ajutorul aerului se usucă şi se îndepărtează toate impurităţile rămase, permiţând astfel circulaţia adecvată a gazelor naturale.

Pentru mai multe informaţii vă rugăm contactați:

Atlas Copco Atlas Copco este un furnizor mondial de soluţii de productivitate sustenabilă. Grupul oferă clienţilor compresoare inovatoare, soluţii de vidare, precum şi sisteme de tratare a aerului, echipamente de construcţii şi minerit, scule electrice şi sisteme de asamblare. Atlas Copco dezvoltă produse şi servicii concentrate pe productivitate, eficienţă energetică, siguranţă şi ergonomie. Compania a fost fondată în anul 1873, are sediul central la Stockholm, Suedia, şi îşi desfăşoară activitatea în peste 180 de ţări. În anul 2016, Atlas Copco a avut venituri de 101 miliarde de coroane suedeze (11 miliarde de euro) şi are aproximativ 45.000 de angajaţi. Aflaţi mai multe la adresa www.atlascopcogroup.com. Specialty Rental este o divizie în cadrul departamentului Construction Technique al companiei Atlas Copco. Aceasta oferă clienţilor din domenii industriale din întreaga lume soluţii temporare de închiriere a unor echipamente pneumatice şi electrice. Serviciile de închiriere de specialitate sunt oferite sub numeroase mărci. Sediul diviziei se află la Houston, S.U.A.